Loud and Close

Oare de ce nu pot înţelege că o mâncare care e făcută să fie servită caldă nu poate fi bună rece oricât de genială ar fi ea defapt? Orezul cantorez a stat în frgider de aseară, iar eu am încercat jumatate de bol să îmi placă, dar nu am reuşit. Dacă aş avea un panou mare cu 'rules to living based on experience', primul punct ar fi 'mancarea-care-ar-trebui-să-fie-caldă nu e buna rece' şi cred că prin asta aş rezuma următoarele 10 reguli. Pe care e posibil să nu mai simt nevoia sa le scriu. Doar ca eu nu învăt niciodată, aşa că probabil tura viitoare o să încerc tot bolul. Sau 3/4.

Împreună cu orezul cantorez şi cu lipsa de cafea din dimineaţa asta am terminat şi Extremely Loud & Incredibly Close (courtesy or Mara, yet again) de Jonathan Safran Foer pe care am citit-o aproximativ pe nerăsuflate şi care m-a lasat în mod generos să mă ascund în ea vreo 4-5 zile. Deşi mă aşteptam să mă facă să plang (poate din cauza review-urilor), nu a reuşit. Zic 'reuşit' nu pentru că nu a fost suficient de bună; zic 'reuşit' pentru că în astea 4-5 zile mi-aş fi dorit să mă facă să plang. Dar cartea a mers la mine mai departe de atat. A ajuns cu o unitate mai adânc decât cărţile sau filmele care mă fac să plâng. Dar asta e subiectiv. Aşa cum citeam pe un blog aseară (aş putea să îl găsesc pe undeva prin history, dar momentan nu am nevoie să îl găsesc), nu e uşor să vorbeşti despre cărţile care ţi-au plăcut foarte mult. Am înţeles că Foer mai are 'Everything Is Illuminated' doar ca e destul de greu de găsit în România varianta originală(ca orice variantă originală dealtfel). Şi da, sunt traduceri la ambele, dar am senzaţia că o altă limbă ar strica totul.

And wish of the day: enjoy your food while it's still warm :)