Black Back or Back Black.

Back cu un titlu greu de pronunțat. Problema mea a fost nu că nu am mai vrut să scriu sau că nu am avut chef, ci doar că nu am mai știut ce să fac cu blogul. Sau dacă să mai fac ceva cu el. Nu că acum aș ști. Știu oricum mai multe lucuri decât am știut vreodată (și nu e chiar așa de bine plasat „logic”ul ăla pe care cititorul e tentat să îl gândească pentru că am întâlnit destul de mulți oameni care ajung să știe din ce în ce mai puține odată cu trecerea timpului) și important e ca sunt sigură de mult mai multe lucruri decât am fost vreodată.

Am legat foarte multe lucruri de pe aici de anotimpuri și de vreme și ajusesem să mă întreb la un moment dat dacă într-adevăr sunt așa de dependentă de cum e afară. Mi-am dat seama că nu am reumatism și că nu mă doare capul înainte să plouă (mai nou mă doare capul tot timpul), dar că motivul pentru care totul pare atât de meteorologic e că pentru mine toate se leagă. Chiar dacă nu au vreo legatură.

Așadar având în vedere că ultimul post salutam într-un fel sau altul începutul toamnei, aici voi saluta iarna, împotriva căreia nu mai am nimic spre deosebire de anul trecut. Defapt ba da. Vreau să ningă și nu ninge. A nins în schimb în noiembrie, așa că nu prea am ce să îi reproșez. Au decorat orașul în prea multe culori. Îmi pare rău că nu pot să le laud nimic mai mult decât intenția și mini cortul din fața prefecturii. În alți ani parca era mai puțin ... plin, încărcat, aglomerat (serios că încerc să fiu drăguță). Instalațiile mov și verzi nu sunt ok. Nici pe departe. Dar anul ăsta fiecare fulg are locul lui și toți sunt special antrenați să se așeze pe poziții. Va fi perfect. Totul.

Autumn Reality Check

Se spune că lumea se trezește la viață primăvara, însă pe mine nu mă amorțește frigul ci căldura. Mie mereu toamna mi s-a părut un soi de trezire, de revenire la responsabilități și consecințe. Doar că până la urmă mă întreb dacă am fost vreodată așa de conștientă și de responsabilă și de matură cum îmi place să cred. Poate tot timpul ăsta eram numai un copil care se juca de-a adulții. Habar nu am dacă am ales bine timpul ultimei fraze și cred că mai bine ar fi să o scot din orice dimensiune temporală. Păcat că verbele au timp.

Nu am uitat de blog, nu am uitat de mine, nu am uitat de nimic, dar atunci când te oprești din făcut ceva e greu tare să începi din nou. Mi se pare acum, scriind, că mi-am schimbat puțin și stilul, mă ascund mai puțin în spatele metaforelor și cuvintelor care au sens doar pentru mine. Și e ciudat. Oare m-am schimbat și eu?

De învățat am învățat câte ceva și poate cel mai important e ca acum știu cât de mult înseamnă pentru cei din jur să îi asculți sincer, nu doar să îi auzi. Și damn it, mi-am dat seama cât de mult înseamnă asta pentru mine. M-am lămurit pe cine mă pot baza. Știu că „niciodată să nu spui niciodată” e pe bune și mai știu și că am uitat iarăși să ascult de mine. Oh, și sunt oameni care se așteaptă să ascult de ei. Sunt sigură acum că „o să fie bine” pentru că așa cum spuneam pe la începutul anului eu știu să mă agăț. Și vreau atât de multe și am de rezolvat atât de multe și îmi e atât de dor de Anglia.

Toamna e primăvara mea. Frunzele uscate sunt ghiocei. Haha, tot nu am niciun sens, deci nu m-am schimbat așa tare. O să mă îndrăgostesc de realitate.

But I believe I'm worth coming home to

Am tăcut pâna când am simțit cum îmi cresc cuvintele pe buze, buruieni sălbatice ce se vor a fi smulse.

Am căutat o coasă în ochii tăi până când mi-am dat sema ca armele tale nu ies decât pe gură și că tu nu ai să smulgi nimic de pe buzele mele.

Am vrut până când am terminat de vrut.

Am plâns până când am terminat de plâns.

Am râs până când m-am oprit din râs.

Am plecat.

Am venit.

Rămân și plec. Simultan. Cineva tot tre-să știe cum.

Let's Do The Things We Normally Do

Cine a zis că oamenii nu se schimbă a avut dreptate, iar cine a zis că ne schimbăm mereu a avut la fel de multă dreptate. Cert e că prin perioade de schimbare trecem toți și suntem schimbați atâta timp cât ne dorim asta și cât refuzăm să ne uităm la vechea versiune de noi. Atât de mulți au uitat cât de puternici sunt ei în interiorul lor, care e varianta lor de normalitate și cât de important e ce vor si ce simt...

Și o să tac acum, citându-l pe Leonard Cohen:

MEDICINE

My medicine
Has many contrasting flavours.
Engrossed in, or perplexed by
The differences between them,
The patient forgets to suffer.

Notă: Piesa al cărei titlu l-am împrumutat e cântată Dido și e genială

Viva La Vida

Și am primit leapșa de la Nadu. Să vedem...

Rules:
1. Put your music player on shuffle (ALL MUSIC)
2. For each question, press the next button to get your answer
3. You must write an answer for each one no matter how correct or silly it may sound!

IF SOMEONE SAYS “IS THIS OK?”…
Guns'n'Roses- Paradise City {e și asta o idee}

WHAT WOULD BEST DESCRIBE YOUR PERSONALITY?
Tori Amos -Prefessional Widow {nu, nu, nu, nu îmi place asta }

WHAT DO YOU LIKE IN A GUY/GIRL?
Sarmarele Reci -Sprit de vară {ahem. }

WHAT IS YOUR MOTTO?
Jason Mraz -Live High {hell yeah :)) }

WHAT DO YOUR FRIENDS THINK OF YOU?
Kelly Family -Nanana {se pune titlul sau piesa în sine?}

WHAT DO YOU VERY OFTEN THINK ABOUT?
Craberries -Ode To my family {decurge ciudat leapșa asta}

WHAT DO YOU THINK OF YOUR BEST FRIEND?
Loreena McKennitt -Snow {neah, slăbuț la asta}

WHAT DO YOU THINK OF THE PERSON YOU LIKE?
Jesus Christ Superstar Sountrack -Everything's Alright {come on, vreau să mai meargă bine câteva}

WHAT IS YOUR LIFE STORY?
Tori Amos -Do It Again {NOT, m-aș plictisi a doua oară}

WHAT DO YOU THINK WHEN YOU SEE THE PERSON YOU LIKE?
Peter Bjorn and John - Young Folks {again, marea întrebare, se pune titlul sau piesa?}

WHAT DO YOUR PARENTS THINK OF YOU?
Louis Armstrong -Zat You, Santa Claus? {wtflowers? de ce am colinde pe zAndrei?}

WHAT WILL THEY PLAY AT YOUR FUNERAL?
Anouk -Lost {da, o să fiu lost alright}

WHAT IS YOUR BIGGEST SECRET?
Savage Garden -Truly, Madly, Deeply {da, da, exact. heads up pentru MADly}

WHAT DO YOU THINK OF YOUR FRIENDS?
George Michael -Careless Whisper {melodia asta.....e aici pentru ca aici sunt 5 GB de muzica, ok? amuzant}

WHAT’S THE WORST THING THAT COULD HAPPEN?
Dido -Grafton Street {da. într-adevăr}

HOW WILL YOU DIE?
Damien Rice -Cold Water {eu știu să înot}

WHAT IS THE ONE THING YOU REGRET?
Nicu Alifantis -Ce bine că ești? {ehe, asta chiar nu merge.}

WHAT MAKES YOU LAUGH?
Joni Mitchell -Both Sides Now {hm}

WHAT MAKES YOU CRY?
Frank Sinatra -My Way {da. defapt nu. nu știu.}

WILL YOU EVER GET MARRIED?
Kings of Convinience -The Build-Up {și eu ce să înțeleg?}

DOES ANYONE LIKE YOU?
Pink Floyd -Another Brick In The Wall {haideee mă!}

IF YOU COULD GO BACK IN TIME, WHAT WOULD YOU CHANGE?
Fluke -Atom Bomb {at lest it's not the nuclear one}

WHAT HURTS RIGHT NOW?
Norah Jones -Painter Song {erau atâtea chestii în librăria mea care mergeau muuult mai bine aici. }

WHAT WILL YOU TITLE THIS AS?
Coldplay -Viva La Vida {ye, ye, ye, but I still rule the world.}

Dau mai departe oricui are chef din blogrollul meu.

Eskimo And Missing

E frumos să îți fie dor de ceva ce urmează să ai din nou, pentru că atunci îți dai seama cât de important e pentru tine acel lucru, la fel cum e tragic să îți fie dor de ceva ce nu vei mai avea niociodată. E ciudat însă să îți fie dor de ceva ce urmează să nu mai ai, pentru că în cazul asta ești pentru cei din jurul tău distrus, paranoic și nebun; deși tu probabil doar prețuiești.

E aiurea și complet nelalocului lui să îți fie dor de modul în care sorbi tot ce e dulce din cea mai amară cafea din lume în dimineață asta în care vrea să plouă și nu poate. Și nu, tu nu vrei ploaie sau soare, tu vrei să fie așa și ți-e dor să fie așa. Vrei să te agăți de fiecare nor, să îi spui să stea acolo pentru că îți lipsește și îți va lipsi; încerci să îi explici că vântul îl controlează și că el, în toată masa sa pufoasă, nu poate permite asta, dar fuge aruncându-ți priviri nepăsătoare care probabil nici nu erau pentru tine. Pentru că tu nu ești Cătălina, iar norul nu e Luceafăr. Și atunci îți aduci aminte de cafea, uiți norul și te apucă din nou dorul de licoarea neagră. E prima dată când simți gustul cu gâtul, când îl respiri prin nări și când ai cafea în plămâni. Pentru că ți-e așa de dor de ea încât o vrei în toată ființa ta.

Dar ești distrus, paranoic și nebun dacă ți-e dor de cafea, de nori și de dimineți în care vrea să plouă și nu poate, când e dimineață, sunt nori pe cer și bei cafea.

There's A Catch To Fairy Tales

They don't tell you that they lived happily together ever after, they just tell you that they lived happily ever after.

It's so obvious when you come to think of it. We make up our own up-makings only to make up for what isn't there because we need it to be there. And we're so desperate that we do it to fairy tales as well.

No comments, it's not up for debate. Or questions.

De ce sunt bomboane pe colivă sau pretty good year reloaded

Da, știu că e un titlu extrem de creativ (a se citi fără sens pentru populația curioasă și ciudat până la ultima literă) dar din moment ce am folosit deja „Concluzii” mi-am permis să zburd. Oamenilor le place să se repete de mai multe ori în diferite forme pentru că ne place rău de tot să ne auzim vorbind. Sau să ne citim. Și în definitiv adevărul e că nu prea ascultăm de prima dată și de asta ne adaptăm la nevoia celor din jur (sau nevoia proprie) de a auzi iar și iar până când rămânem noi fără voce și ei cu un fragment mic din informație asimilată undeva într-un sertăraș.

Eu nu mă repet, eu fac doar trimitere la repetare și la cercuri și la concluzii și vreau să mă dau jos. Sau sus. Și vreau să fie altfel. Și mereu vreau. Mereu vrem. Jos sau sus.

And if I catch it coming back my way....

There's Always Time

Eu credeam că locul ăsta nu o să se schimbe niciodată. Nu știam că pisica o să fie prea bătrână să se urce pe pervazul de la bucătărie ca să se uite la noi cum mâncăm și să miaune de poftă. Nu mi-am imaginat nicio secundă că Rex, care a plâns odată cu mine (iar eu nu prea mă omor după animale, dar ei sunt mai mult decât animale) și care știe că nu îmi place când e prea agitat, nu o să mai audă când îl strig. Cel mai dezolant e însă „blocul” răsărit ca prin minune în locul livezii în care eram sigură că sunt lupi care vin la geam noaptea când fulgeră și pick-up termină de învârtit povestea.

Nu credeam că o să se schimbe gardul, mirosurile, pietrele din curte, geamurile. Eu eram sigură că locul astă nu e timp și că timpul nu e locul ăsta. Culmea e că nici nu îmi dădeam seama că păstram undeva în mine un loc fizic fără timp. Aici timpul se leagă brusc de punctele de care zău că nu îmi e frică.

Ar trebui să urmeze piesa, dar nu o să pun decât linkul și versuri.

Just give me time...

Scrisoare către liceeni

Și o să o las așa pentru că oricum nu mai am ce adăuga.

Ce fac oamenii de 1 martie 2

...alţii fac 5 ture până să se hotărască ce să ia
...alţii beau Cola
...alţii râd pe stradă
...alţii nu stau acasă
...alţii fac surprize
...alţii ascultă muzică
...alţii realizează că nu e bine să fii politicos cu copilaşii care te agasează ca să îţi vândă flori pentru că dacă le spui 'nu mulţumesc' te îngână, iar dacă le spui un 'nu' nervos şi tăios pur şi simplu trec mai departe
...alţii îşi dau seama că cele mai frumoase mărţişoare sunt făcute de mână
...altora le place să li se povestească cum au fost făcute mărţişoarele
...alţii cumpără flori
...alţii se enervează
...alţii se bucură
...alţii stau la coadă şi aud din spate: 'mai şi le spuneam fetelor cum ai să vii la mine cu un trandafir azi şi tu nu ai venit, hai ia-mi un trandafir ca să am ce să le arăt'
...alţii alearga după un căine cât palma lor de mare
...iar alţii pur şi simplu decid că sunt anumite linii care nu pot fi întinse la nesfârşit

Pe bune? Ah, ce drăguţ.

Ce fac oamenii de 1 martie

...unii dau mărţişoare
...unii ies din biserica şi fără să se uite în jur îşi aprind o ţigară, iar apoi constată că mama lor îi aştepta fix în faţă să iasă de la slujbă
...unii uită că e 1 martie
...unii ies şi caută disperaţi mărţişoare care să nu fie nici prea prea nici foarte foarte
...unii forţează zâmbete de emo în vacanţă care nu transmit decât cele mai ascunse gânduri ale lor: 'da, încă o sărbătoare prostească pentru care tre-să mai cheltui nişte bani'
...unii se bucură ca primesc mărţişoare
...unii zâmbesc
...unora nu le pasă
...unii vând mărţisoare
...unora le e frig
...unora le e cald
...unii simt mirosul de primavară
...unii il ignoră
...unii văd albastrul, alţii văd doar norii.

Lumină. Întuneric. Sau zona crepusculară

Pentru că uneori nu ştiu şi pentru că uneori mi se întâmplă şi mie să nu ştiu (şi ce îngâmfat sună asta); şi mi-e frică să nu ştiu; şi stau pe marginea a ceva şi nu ştiu dacă să sar sau nu; şi mă uit şi totuşi nu văd nimic care să îmi ajugă până la creier şi nu, nimic nu mai ajunge unde trebuie; şi iar nu ştiu; şi săritul e aşa un clişeu pentru mine acum; şi de asta nu ajunge nimic unde vreau să ajungă; şi nu poţi să îţi faci niciodată planuri şi nu poţi să sari dacă ce vezi nu îţi ajunge la creier. Of, retină şi neuroni nesuferiţi!

Dar o să ştiu din nou aşa cum ştiam ieri şi apoi din nou acum cateva minute. Pentru că atunci când nu ştii îţi ignori frica şi clişeele şi afli. Pentru că mereu există posibilitatea de a adăuga un şi înainte de a pune punct. Cele de după sunt forţate.

We Feel Fine. Exploring Human Feelings.

We Feel Fine e, cred, cel mai interesant lucru pe care l-am descoperit în ultima vreme, de când mă tot uit la speechuri pe TED.

Jonathan Harris, creatorul proiectului, a avut ideea să creeze o bază de date cu trăirile oamenilor cautând în bloguri din toată lumea expresiile 'I feel..' sau 'I am feeling...' şi copiind întregul enunţ. Programul identifică apoi locaţia, starea vremii din momentul în care a scris, vârsta şi alte detalii cu privire la autor şi poate creea tot felul de sondaje, răspunzând la întrebări ca: sunt mai fericiţi oamenii în America decât în Europa? Ce simt cei mai mulţi oameni în momentul asta? Ce au simţit atunci? Contează starea vremii?

Nu o să intru în detalii eu, aici, pentru că ce a făcut omul ăsta e atât de complex şi de incredibil, încât mi-e frică să nu omit ceva sau să nu spun prostii. Oricum până şi ce am scris mai sus nu reuşeşte să surprindă mai nimic.

Time is contagious, everybody's getting old

Feels good though.

Cafea. Muzică care sună a interiorul meu. Jucării noi. Lumânarea roşie. Ploaie. Griji. Urări. Zâmbete. Legături. Bagaje de făcut. Lucruri de aşteptat. Amintiri de amintit. Oameni.

Da, îmi place 2009. Îmi place ploaia şi îmi place că o să fiu şi mai deşteaptă foarte curând şi că îmi pasă prea puţin ca să îmi pese că nu îmi pasă. Adică pasă bună. :D

Morning Facts

Pentru că merg la cafea...

# TYPEWRITER, is the longest word that can be made using the letters on only one row of the keyboard.
# Hippopotomonstrosesquippedaliophobia is the fear of long words. (şi totuşi spell-checkul subliniază cuvântul asta)
# The average person spends 336 hours of his or her life kissing. (2 săptămâni nu e aşa mult)
# A snail can sleep for 3 years.
# The average human eats 8 spiders in their lifetime at night. (yuck! yuck! yuck!)
# The continents names all end with the same letter with which they start.
# You burn more calories sleeping than you do watching television.
# "Dreamt" is the only English word that ends in the letters "mt".
# On the cartoon show 'The Jetsons', Jane is 33 years old and her daughter Judy is 15. (în sfârşit m-am prins ce era în neregulă cu familia aia)
# Los Angeles's full name is "El Pueblo de Nuestra Senora la Reina de los Angeles de Porciuncula" and can be abbreviated to 3.63% of its size, "L.A."
# Facetious and abstemious contain all the vowels in the correct order.
# It’s impossible to sneeze with your eyes open.
# ‘Stewardesses’ is the longest English word that is typed with only the left hand.
# Grapes explode when you put them in the microwave.
# In most advertisements, including newspapers, the time displayed on a watch is 10:10.
# A full seven percent of the entire Irish barley crop goes to the production of Guinness beer.
# The average woman kisses 29 men before she gets married.
# Two out of every three couples turn their heads to the right when they kiss.

more fun

It's your turn now to stand where I stand

Şi asta se duce afară (pentru că azi îmi plac traducerile mot-a-mot) pentru...

#momentele când nu ştii cum să scrii lucruri banale
#momentele când îţi dai seama că lucrurile banale se pot scrie în mai multe feluri
#momentele când ştergi şi scrii iar şi apoi te uiţi şi simţi că nu ai scris bine
#momentele când trebuie să decizi dacă mai citeşti o dată sau nu, pentru că ştii că dacă citeşti iar, sfârşeşti prin a şterge iar
#momentele când 'send' înseamnă defapt 'gravitaţia te trage doar în jos şi tu nu vezi clar ce e acolo, dar dacă te arunci gravitaţia te trage în jos'
#momentele când îţi dai seama că tu te poţi agăţa de ceva pe drum şi că defapt lucurile banale sunt banale
#momentele când îţi dai seama cam câte minciuni înghiţi tu de la tine
#momentele când îţi dai seama că în minciuni stă ascuns oricum un advăr
#momentele când îţi complici inutil existenţa
#momentul când nu ţi-o mai complici şi zâmbeşti şi zici 'e rândul tău'

BB

Unul dintre pliantele pe care le-am luat de la muzeul Andy Warhol din Pittsburgh acum 2-3 ani e o bucată de carton alb care stă la mine pe perete de când am ajuns în tară. I-am mai schimbat din când în când locul, dar a fost mereu undeva în raza mea vizuală. Acum o văd când mă trezesc în dimineţile de weekend, pentru că alea sunt singurele dimineţi când e luminată camera. Îmi mai zboara ochii pe ea (el? să-i zicem 'it') în timpul zilei, dar azi mi-am dat seama că nu am mai citit-o de mult timp. De foarte mult timp. De fapt, nici nu îmi aduc aminte cand am citit-o ultima dată în mod conştient. Pur si simplu s-a pierdut în decor.

Your BB (Bed Biography)

List all the beds you slept in.
Sizes, types, ocassion
and your comment...
That is, as far as you remember.
Reach your mind
to the end of your life.
Envision what you will be
sleeping in.

yoko ono | spring 2006

2009

Eram 'pe val' şi nu am mai scris, pentru că nu mă puteam hotărî dacă să mai scriu sau nu. Acum ştiu că o să scriu în continuare şi că la anul o să zic că blogul meu are 2 ani.

Atâtea se întâmplă de cănd a început 2009 şi totul atât de repede. Mă simt trezită parcă dintr-o stare de somnolenţă, în care îmi dădeam seama de ce se petrece în jur dar nu contribuiam cu nimic. Am scris ieri (nu aici, nu căutaţi) că atunci când ţii ceva în mână eşti trezit la realitate. (pare aiurea că nu e în context)

Dar bătrâna căuta în continuare ochelarii pe care îi avea în mână...