Portocale cu lapte

Nu. Sunt puţini care ar încerca.

Oraşul e plin de fericire artificială. Oricât ar încerca ei cu luminiţele şi brăduţii lor, oamenii tot simt că lipseşte ceva ce nu poate fi obţinut prin curent electric şi simţ estetic(discutabil!). Pentru că mirosul de brad oricum nu prea contează la 10 grade. Pentru că unii oricum simt că e prea devreme. Pentru că iarna mă aşteaptă să fiu fericită. (da, sunt centrul universului, vreo problemă?)

Azi însă, uitându-mă pe geam, am simţit că dacă aş gusta din lume ar avea gust de portocală. La mine în cameră miroase a portocală. Mi-am luat tic-tac de portocale şi mi-am dat seama că nu am şosete verzi, aşa cum vede lumea ochii mei când mi se spune "nu sunt albaştri, sunt verziui...gri; nu sunt albaştri". Ba da, ochii mei ar fi albaştri dacă nu ar fi soare. Ar fi albaştri dacă ar fi mereu dimineaţă.

Mă schimb şi rămân aceeaşi. Şi mă sperii de mine şi apoi mă bucur de mine. Şi cad şi mă ridic. Şi mă plouă şi îmi place. Şi mi-e frig şi simt, doar că nu simt ce şi cum se aşteaptă cei din jur să simt. Sunt mai greu de impresionat, dar la fel de uşor. Nu simt ce vor alţii să simt. Pentru că sunt eu. Şi dacă ai ajuns cu cititul pană aici şi te intrebi unde e laptele, e în cafea. Laptele e mereu în cafea aşa cum mirosul de brad e în brad şi aşa cum lipsa de sens e în ce scriu eu aici. Dar poate unii înţeleg. Sau nu.

Da, Adi, suntem drama queens, dar oare ar mai avea un farmec dacă nu am fi? Ar mai avea vreun farmec ceva dacă ne-am schimba când trebuie şi cum trebuie?

Meanwhile I jump, from one state of mind to another, from one day to another, from one me to another, because things always change. Rarely the way we want them to.

Raise of hands those of you who understand. Exactly, Mr/Miss X, there is nothing to understand.