Căţeluşii şi oglinzile

O să fie un post scurt, vă avertizez. Deşi voi o să aveţi clar tot textul în faţă şi deci avertismentul nu îşi are rostul. Am scris două rânduri degeaba. Acum sunt mai împlinită cu două rânduri.

Oricum... cică era odată o casă cu o mie de oglinzi şi un căţeluş vesel şi plin de viaţă auzise el nu ştiu de pe unde tot felul de păreri: ba că e extraordinar acolo, ba că e aiurea tare, ba că aşa şi pe dincolo. Căţeluşul nostru fiind însă căţel respectabil se hotărî să vadă cu ochii lui ce e acolo, aşa că într-o zi cu soare ajunse şi el în zonă. Zâmbitor îşi vârî capul pe uşă şi înăuntru văzu o mie de căţei la fel de zâmbitori. Prinzând curaj, începu să dea fericit din coadă. Ceilalţi erau la fel de încântaţi. Formidabil loc!

Peste ceva timp, un alt căţel(uş), tura asta posomorât şi vai de capul lui, era la fel de bombardat de păreri contradictorii şi fiind şi el respectabil, decise să cerceteze la faţa locului. Vârî aşadar capul pe uşă încruntat şi prost dispus (emo, dacă vreţi), iar înăntru vai! o mie de căţei supăraţi. Se încruntă mai tare, iar ceilalţi îi urmară exemplul. Îngrozitor loc!

O, a ieşit mai lung decât mă aşteptam. Yes, it might be easy to argue, but still - it has a point. Am zis.

Şi nu, mă, nu e a mea.