Eu credeam că locul ăsta nu o să se schimbe niciodată. Nu știam că pisica o să fie prea bătrână să se urce pe pervazul de la bucătărie ca să se uite la noi cum mâncăm și să miaune de poftă. Nu mi-am imaginat nicio secundă că Rex, care a plâns odată cu mine (iar eu nu prea mă omor după animale, dar ei sunt mai mult decât animale) și care știe că nu îmi place când e prea agitat, nu o să mai audă când îl strig. Cel mai dezolant e însă „blocul” răsărit ca prin minune în locul livezii în care eram sigură că sunt lupi care vin la geam noaptea când fulgeră și pick-up termină de învârtit povestea.
Nu credeam că o să se schimbe gardul, mirosurile, pietrele din curte, geamurile. Eu eram sigură că locul astă nu e timp și că timpul nu e locul ăsta. Culmea e că nici nu îmi dădeam seama că păstram undeva în mine un loc fizic fără timp. Aici timpul se leagă brusc de punctele de care zău că nu îmi e frică.
Ar trebui să urmeze piesa, dar nu o să pun decât linkul și versuri.
Just give me time...
Demoni
-
A trecut ceva timp de cand nu am mai scris aici si poate ca in randurile
urmatoare o sa intelegeti de ce. Blogul asta, mai mult sau mai putin, a
fost o ...
Acum 6 ani
Un comentariu:
casa bunicilor? si eu mi-o imaginam mult mai mare cand eram mic si am observat apoi, cand am revazut-o ca era micuta. Nu imi imaginez cum puteam sa fug in jurul mesei din sufragerie cand acum abia imi faceam loc. Unde stau bunicii tai in iasi?
Trimiteți un comentariu