Se spune că lumea se trezește la viață primăvara, însă pe mine nu mă amorțește frigul ci căldura. Mie mereu toamna mi s-a părut un soi de trezire, de revenire la responsabilități și consecințe. Doar că până la urmă mă întreb dacă am fost vreodată așa de conștientă și de responsabilă și de matură cum îmi place să cred. Poate tot timpul ăsta eram numai un copil care se juca de-a adulții. Habar nu am dacă am ales bine timpul ultimei fraze și cred că mai bine ar fi să o scot din orice dimensiune temporală. Păcat că verbele au timp.
Nu am uitat de blog, nu am uitat de mine, nu am uitat de nimic, dar atunci când te oprești din făcut ceva e greu tare să începi din nou. Mi se pare acum, scriind, că mi-am schimbat puțin și stilul, mă ascund mai puțin în spatele metaforelor și cuvintelor care au sens doar pentru mine. Și e ciudat. Oare m-am schimbat și eu?
De învățat am învățat câte ceva și poate cel mai important e ca acum știu cât de mult înseamnă pentru cei din jur să îi asculți sincer, nu doar să îi auzi. Și damn it, mi-am dat seama cât de mult înseamnă asta pentru mine. M-am lămurit pe cine mă pot baza. Știu că „niciodată să nu spui niciodată” e pe bune și mai știu și că am uitat iarăși să ascult de mine. Oh, și sunt oameni care se așteaptă să ascult de ei. Sunt sigură acum că „o să fie bine” pentru că așa cum spuneam pe la începutul anului eu știu să mă agăț. Și vreau atât de multe și am de rezolvat atât de multe și îmi e atât de dor de Anglia.
Toamna e primăvara mea. Frunzele uscate sunt ghiocei. Haha, tot nu am niciun sens, deci nu m-am schimbat așa tare. O să mă îndrăgostesc de realitate.
Demoni
-
A trecut ceva timp de cand nu am mai scris aici si poate ca in randurile
urmatoare o sa intelegeti de ce. Blogul asta, mai mult sau mai putin, a
fost o ...
Acum 6 ani