My plastic bubble is cooler than yours. Fact.

Ma uitam ieri la o emisiune despre Second Life (defapt era un reportaj in cadrul emisiunii 'Beyond Tomorrow') si pentru prima oara (cam tarziu ar spune unii) mi se pare ca lumea a luat-o razna complet. In dorinta noastra extraordinara de a evada din lumea reala, avem posibilitatea sa ne construim o viata complet noua, virtuala, in care alegem cine vrem sa fim. Nice. Dar ce se intampla cu viata reala. De cand a devenit asa 'outdated'?

Nu stiu de ce, dar parca mai acceptam (sau vedeam diferit) nebunia cu gamingul, pe impatimitii aia care isi petreceau nu stiu cate ore pe zi la calculator 'devenind' fel de fel de personaje. Mda, role playing. Sa zicem. Dar aici deja parca lumea ajunge la nivelul urmator! Oamenii astia isi deschid afaceri, stabilesc relatii, practic creeaza o copie fidela a lumii noastre, prin care castiga bani, merg la petreceri, etc. E chiar asa interesant sa fii un om perfect intr-o lume perfecta, o lume creata din complexe de inferioritate? Multi zic ca Second Life ofera sansa unor 'social-outcasts' de a se afirma. Dar pana la urma, pana in momentul in care viata noastra o sa fie in totalitate virtuala, pana cand contactul cu lumea reala nu o sa mai conteze, ce facem fratilor cu ce se intampla aici, in realitate? (sau ma rog, aici e irelevant, ca pana la urma si blogul asta e ceva virtual)

Si da, sunt constienta ca internetul si timpul pe care i-l acordam ne apropie de lumea despre care vorbesc mai sus, dar parca totusi, noi, astia care stam pe mess ( de multe ori cu persoane din viata reala) sau care ne plimbam pe net toata ziua ascultand muzica, citind bloguri sau mai stiu eu ce, parca pastram o mare parte din viata reala si o integram aici. Nu o respingem. O integram. Desi, da, exagerez putin. Dar noi avem viata sociala, noi ne intalnim cu oameni, (sau cei mai multi dintre noi) si cred ca internetul ar trebui folosit ca o sursa de informare, care o 'extensie' a vietii sociale, nu ca un mod de a o inlocui.

Incet, incet ajungem sa traim in baloane de plastic pe care le coloram dupa cum e la moda. Si atunci de ce mai suntem 'dotati' cu posibilitatea de a atinge, de a simti? Nu avem niste optiuni care 'ne incarca' degeaba?

Me iz heppy

Crappy title. Si totusi se pare ca somnul asta ajuta si el la ceva. Era cat p-aci ca mancarea si mesele in familie sa ma bage intr-o depresie fruuumoasa foc, pana cand am dormit. 12:30 ore. Hmmmm.

In alta ordine de idei azi mi-am dat seama ca sunt relatii care trebuie pastrate si ca distanta sau lenea aia care te face sa nu mai cauti o persoana, sau sa nu ii mai spui "la multi ani!' si 'sarbatori fericite!' sunt niste lucruri asa banale, asa marunte. Ar trebui sa ne dam toti palme pentru ca lasam comoditatea sa stea in calea unor momente pentru care multi ar da tot ce au mai de pret. Tre-sa imi pun post-ul asta la bookmark-uri (cate neologisme frate!) sa il vad de fiecare data cand zic 'eh lasa, mai e timp!'.

And also, ca sa deviez de la subiect (daca e vreun subiect): vreau sa apara episodul din House!!!!!! vreeeeeauuu!!!!!!!!! vreeeeeauu! One more night to go.

New pin :x

Danke schön, my love!

And as a side note: eu deobicei nu postez, dar cand ma apuc nothing stops me! :))

Love is a verb :)

Lyrics

Prea.Multa.Mancare

Deja. Stiu; e inca post. Dar raman la aceeasi constatare: prea.multa.mancare.

Deci serios, se pare ca proful de romana avea dreptate, doar asta inseamna Pastele??? (si ma rog, lucruri mai mult sau mai putin insemnate, cum ar fi mersul la slujba si intalnirea cu familia, dar a doua inseamna oricum mancare, so... what the flowers is wrong with our stomachs?)

I'm back!

Seriously! ME! The good old me!!!!!!!!! Finally getting the meaning of freedom!!!!!!!!

Redoing the Puzzle

Doar ca tura asta e interesant pentru ca ajung sa vad toate piesele intr-un timp mult mai scurt si cu alti ochi. Pentru ca am simtit ca prea multe nu se potriveau si ca ar trebui sa ma intorc si sa vad cum arata defapt fiecare parte si cat de bine mergea unde era pana acum. E distractiv cateodata. Uneori rad de cat de nepotrivit era locul ales anterior si alteori imi dau seama ca piesa nu avea ce cauta in puzzle. In schimb momentele cele mai ciudate sunt atunci cand mut cate o frantura, pentru ca se pare ca am in instinct rezistenta la schimbare, desi sunt constienta ca respectiva schimbare imi face bine. Si asta se aplica si la conceptii, la ce cred, la orice. Stiu ca 'piesa' nu are ce cauta acolo si ca trebuie mutata, si mai ales stiu ca ramane tot in interiorul puzzle-lului, dar tot mi-e oarecum greu sa o mut. O sa imi ia ceva, dar stiu ca pana nu o sa fac curatenie calumea, adaugarea a noi piese (a.k.a supravietuire) s-ar putea sa nu fie asa de intensa si de rewarding cum sper. Oricum mai am doar cateva piese de revizuit.

Si nu, nu vorbesc de un puzzle cu un numar limitat de piese. Vorbesc de puzzle-ul pe care il vor construi in continuu si care va deveni din ce in ce mai interesant si mai complet as time goes by, asa ca voi adauga mereu si mereu, pentru ca tot timpul se poate si mai bine. Doar ca nu pot sa ma bazez doar pe ce urmeaza, trebuie sa stiu ca ce am acum e la fel de 'bine plasat'.

In other words I am growing and I am, finally, happy.