My plastic bubble is cooler than yours. Fact.

Ma uitam ieri la o emisiune despre Second Life (defapt era un reportaj in cadrul emisiunii 'Beyond Tomorrow') si pentru prima oara (cam tarziu ar spune unii) mi se pare ca lumea a luat-o razna complet. In dorinta noastra extraordinara de a evada din lumea reala, avem posibilitatea sa ne construim o viata complet noua, virtuala, in care alegem cine vrem sa fim. Nice. Dar ce se intampla cu viata reala. De cand a devenit asa 'outdated'?

Nu stiu de ce, dar parca mai acceptam (sau vedeam diferit) nebunia cu gamingul, pe impatimitii aia care isi petreceau nu stiu cate ore pe zi la calculator 'devenind' fel de fel de personaje. Mda, role playing. Sa zicem. Dar aici deja parca lumea ajunge la nivelul urmator! Oamenii astia isi deschid afaceri, stabilesc relatii, practic creeaza o copie fidela a lumii noastre, prin care castiga bani, merg la petreceri, etc. E chiar asa interesant sa fii un om perfect intr-o lume perfecta, o lume creata din complexe de inferioritate? Multi zic ca Second Life ofera sansa unor 'social-outcasts' de a se afirma. Dar pana la urma, pana in momentul in care viata noastra o sa fie in totalitate virtuala, pana cand contactul cu lumea reala nu o sa mai conteze, ce facem fratilor cu ce se intampla aici, in realitate? (sau ma rog, aici e irelevant, ca pana la urma si blogul asta e ceva virtual)

Si da, sunt constienta ca internetul si timpul pe care i-l acordam ne apropie de lumea despre care vorbesc mai sus, dar parca totusi, noi, astia care stam pe mess ( de multe ori cu persoane din viata reala) sau care ne plimbam pe net toata ziua ascultand muzica, citind bloguri sau mai stiu eu ce, parca pastram o mare parte din viata reala si o integram aici. Nu o respingem. O integram. Desi, da, exagerez putin. Dar noi avem viata sociala, noi ne intalnim cu oameni, (sau cei mai multi dintre noi) si cred ca internetul ar trebui folosit ca o sursa de informare, care o 'extensie' a vietii sociale, nu ca un mod de a o inlocui.

Incet, incet ajungem sa traim in baloane de plastic pe care le coloram dupa cum e la moda. Si atunci de ce mai suntem 'dotati' cu posibilitatea de a atinge, de a simti? Nu avem niste optiuni care 'ne incarca' degeaba?